you still can't find work---OMG

Puterea iubirii și a încrederii în celălalt

Era foarte interesant, că iubirea pe care o simțeai la un moment dat dispărea foarte repede în momentul în care timpul trecea și se părea mai ales că o făcea într-un mod ireversibil lăsând alte tentații să apară în mod vizibil, care erau dispuse să vindece toate rănile. Mai mult de atât, cred că dragostea se transformă în timp și are foarte multe fațete. Dragostea ar trebui să învingă toate obstacolele, așa s-ar spune, dar din păcate se mai întâmplă să și eșueze, dacă sincronizarea sentimentelor este slabă și îndoiala roade foarte mult o relație. Ar fi păcat să lasăm această senzație să ne macine în interior. Ar fi ușor să ne consolăm cu relații trecătoare, dar nu asta ar fi soluția reală. Ceea ce dredem că ne face fericiți sunt adesea soluții tranzitorii, nu din acelea care ne avantajează cu adevărat. Dar să-ți găsești persoana potrivită pe viață este o chestiune de noroc și de împrejurări. Te gândești deasemenea, cum ar fi mai bine să fie această persoană, să fie ca tine sau mai bine să fie opusă caracterului tău? Întrebările acestea nu ar avea răspuns direct, decăt dacă ești dispus să acumulezi experiență și să rămâi deschis la provocări. Totuși cred că e foarte important să ai o structură sufletească destul de bine formată șă asemănatoare partenerului tău. Altfel nu ai șanse să solidifici o relație pentru că te-ai pierde în certuri și dezbateri nefolositoare și chiar distrugătoare ale relației. Despre multe astfel de discuții se poate spune, că părerile sunt împărțite   și nu se pot oarecum reconcilia.

                Cel mai important este că toate relațiile au și un punct în care pot da greș, fiind fie de primul tip sau chiare de al doilea. Când sunt prea multe diferențe nu te poți împăca cu gândul că cineva este atât de dieferit de tine în gânduri și în comportament. Pentru a fi acceptat așa cum ești trebuie obligatoriu să găsești înțelegere. Dar cine îți poate înțelege mai bine tot interiorul cu temeri și năzuințe? Persoana cel mai bine echipată în acest sens este foarte bine susținută de educație și de o bună cunoaștere a naturii umane. Astfel ai putea încerca să gasești un punct în care să te regăsești cu persoana iubită. Este foarte important să crezi că ți-ai găsit iubirea și astfel să dai șanse noii iubiri și ai putea să treci peste diferite bariere. Ar fi bine atunci să acorzi încredere și să nu lași trecutul să te copleșească. Ar fi destul de trist. Care ar fi atunci soluția? Nu cred că este prea bine să te închizi prea mult în tine și să nu lași iubirea să pătrundă în sufletul tău. Orice faci este bine să te și bazezi pe ceea ce îți spune inima și sufletul tău. Nu înseamnă, că dacă în trecut nu ai avut noroc în dragoste așa va rămâne situația și mai târziu. A te baza pe ceea ce-ti spune instinctul, inima este ceva foarte bine venit pentru că doar așa poate avea loc vindecarea sufleteasca. Singurătatea este bună și chiar binevenită de multe ori, dar ceea ce se știe este celebrul citat englez “No man is an island”, adică nici un om nu este o insulă. Este frumos să fii o insulă, dar totuși a trăi izolat de restul poate duce la tulburări psihice ireparabile. Cercul de prieteni ți-l mai și alegi astfel încât poți să înveți  să te obișnuiești cu status-quoul și se pare că nu poți da greș. Nemaifăcând greșeli datorită rațiunii care te împiedică să mai repeți greșelile din trcut, nu mai poți teoretic eșua. Astfel te poți concentra asupra lucrurilor mult mai bine și mai ales poți să te detașezi de lucrurile mai puțin plăcute ale vieții. Ce bine te simți, când știi că în sfârșit ți-ai găsit iubirea și că ar fi în final posibil să ți-o împlinești. Acest sentiment de bucurie este greu de descris și mai ales de transmis sau exprimat prin cuvinte sau alte mijloace moderne de exprimare.

Spre o nouă perspectivă

Am văzut multe intemperii spre care poate m-am cam îndreptat, dar nu cred că se reușește ușor în a îndepărta diferitele dezcuamări ale personalității, dar cel puțin este important să încerci. Care ar putea fi misterele care ne tulbură și ne inspiră totodată. Despre problemele de personalitate s-a vorbit mult însă nu cu atâta patos cât ar trebui. Ar fi de elucidat, cât ar trebui să înveți ca să devii un adevărat învățat, nu un simplu învățăcel. Ce s-ar mai putea spune despre melancolie. Ce te-ar învăța altceva decât că te simți oarecum altfel, de parcă nu ești cel care ai fost. Ești mai visător, trăiești mai profund și nu te lași dud cu una cu două.

                Baladele au fost întotdeauna mai triste, dar ele conțineau și un sâmbure de adevăr. Pentru început ele ne spun multe despre cum se trăia în vremuri mai îndepărtate și cum se făcea tranzitul de la șes la munte. Dar în vremuri de restriște se admitea faptul că era bine să asculți și glasul naturii, al fluierului ciobanului. Cred că asta era o condiție exemplară. Să admiri puterea marilor comori ce te înconjoară. Ai avea multe bucurii, cât și multe extaze. Ce frumos este să stai pe plaiuri mioritice. Să știi că ai mielușeii care te înconjoară și te îndrăgesc. Nu ar fi un simplu vis. Este o inimaginabilă percepție care se creează ori de câte ori intri în contact cu plaiurile acestea de vis. Ți-ar plăcea să fii mai mult decăt o nălucă, dar ar fi ceva prea pretențios. Ești un om printre oameni, dar ai și puteri miraculoase care ți le conferă turmele de miei și mielușe care pasc solitare în iarba verde și prospăt udată de rouă.

                Ce mai priveliște să vezi scumpele mioare care se destind în păscut și parcă greu s-ar sătura. Dacă ar fi să fie purtate de vânt oare în ce direcție s-ar duce? Oare le-ar plăcea să meargă la mare? Ce impact ar avea oare marea asupra lor. S-ar dezmierda ele oare în largul acesteia. Nu cred că nu le-ar plăcea să se bălaceasă puțin în mare și să asculte vibrația mării, cât și pescărușii. Ar fi cele sure mai vesele decât cele merinos sau cele țurcane mai turbate decât cele bucălate? Dar cele shetland cum s-ar comporta oare? Oricum s-ar comporta eu tot le-aș iubi și chiar nu cred că s-ar supăra. Ele sunt animale blânde și cornute. Sunt foarte drăgăstoase și prind viață când văd că sunt iubite și dezmierdate. Doar așa vor fi ele dezbrăcate cu privirea și câteodată și savurate. Dar ele au în ele ceva divin, ceva înălțător care nu se pierde în timp. Ce se mai defată ele în iarba proaspătă și ce se mai dezmierd. Oare cum sunt ele ca mame? Și-ar apăra micuții? Cu siguranță. Ele știu să înfrunte primejdia. Sunt ele mai bune mame pentru mieluții lor. Dragii de ei cât de scumpi sunt și cât le mai place iarba. Ar fi mult de zis legat de câte pericole au ei de înfruntat. Sunt niște cornute foarte dulci care se lasă pierduți în cea mai mare vâltoare a vieții, se sonfruntă cu niște primejdii uluitoare care nu fac decât să îi sperie mai tare. De altfel cum s-ar putea ei mai bine la mediu? Se adaptează vrând nevrănd și încearcă să-și iubească părinții cât pot ei de tare. Ce mai doldora de mielușei care se adună în vreme de restriște și în perioada de transhumanță. Oare se pot orienta ei destul de bine ca să nu fie călcați de mașini sau de diverse elemente trecătoare prin acel vad și pe acele meleaguri. Sunt niște superbeți. Au o blănuță foarte fină și dau un iz de siguranță pe care îl simțim și când purtăm pullovere și sweaturi care ne țin de cald iarna.